26 de percheziții la traficanți de droguri. Trei dintre suspecți au fost reținuți

26 de percheziții la traficanți de droguri. Trei dintre suspecți au fost reținuți

Trei tineri au fost reținuți aseară, după destructurarea unei mari grupări de traficanți de droguri. La descinderile de ieri dimineață, anchetatorii au găsit stupefiante, sume impresionante de bani, dar și arme.

Polițiștii și procurorii buzoieni de la Crimă Organizată au investigat cazul. Rețeaua achiziționa droguri din București, apoi le vindea în Buzău. Operațiunea finală de destructurare a grupării infracționale s-a desfășurat ieri dimineață, când au fost efectuate 26 de percheziții în Buzău, Ilfov și București.

DIICOT susține că, din 2020 și până în prezent, 15 persoane, cu vârste cuprinse între 23 și 38 de ani, s-au constituit într-o rețea de trafic de dorguri. În urma descinderilor de ieri dimineață au fost descoperite 120 de grame de stupefiante, mai multe dispozitive utilizate pentru porționarea și cântărirea substanţelor, peste 18.000 de euro, aproape 48.000 de lei și 4.000 de franci elvețieni.

În plus, la percheziții au fost găsite și două arme cu muniţia aferentă, confiscate de anchetatori. Trei dintre suspecți, din Buzău, cu vârste cuprinse între 29 și 35 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore.

(Mirela Copariu)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și