Protestele radicale ale poştaşilor au avut efect. Ei au obţinut câte o sută de lei la salariu, în urma negocierilor purtate de sindicalişti cu responsabilii de la Centru. La nivelul judeţului Buzău, peste 500 de angajaţi ai Poştei vor beneficia de aceste majorări.
Săptămâna trecută şi la începutul acestei săptămâni, angajaţii Poştei Române au încetat activitatea, în semn de protest faţă de neajunsurile din sistem, în special cele legate de salarizare şi condiţii de muncă.
Manifestările radicale au avut ecou, astfel că, în urma negocierilor purtate între liderii de sindicat şi responsabilii Companiei şi Ministerului Comunicaţiilor, s-a ajuns la o înţelegere cu privire la suplimentarea bugetului din sistem, dar mai ales pentru majorarea salariilor.
Chiar dacă s-a obţinut o majorare la jumătate din valoarea cerută de sindicalişti, poştaşii au convenit să nu mai recurgă la proteste, sperând într-o nouă negociere pentru anul viitor.
În momentul de faţă, salariul mediu la nivelul Poştei Române Buzău este de 1.200 de lei. Peste 500 de angajaţi vor avea parte de majorarea cu 100 de lei a veniturilor. (Mihai Bunăziua)


