Una caldă, una rece pentru Gloria azi în amicalul cu Unirea Slobozia, contând pentru Memorialul Cornel Negoescu. În prima repriză, în care Gloria a jucat cu titularii scorul a fost de 1-0 pentru buzoieni, graţie golului reuşit de mijlocaşul Mircea Gheorghe. În repriza secundă însă, pe măsură ce antrenorul Marian Roşu a introdus pe teren rezervele şi jucătorii aflaţi în probe, terenul s-a înclinat îngrijorător înspre poarta Gloriei. Oaspeţii au marcat nu mai puţin de cinci goluri din care două în urma unor lovituri libere la care portarul Feny a greşit flagrant. S-a terminat 5-1 pentru Slobozia, dar oficialii Gloriei văd partea plină a paharului după evoluţia bună a titularilor din prima repriză.
Cum pentru Gloria, campionatul va începe abia prin aprilie, se va continua seria meciurilor amicale simbata cind Gloria va juca impotriva unei echipe din Cimpina din liga a patra. In celalalt meci al memorialului Cornel Negoescu , disputat de la aceeaşi oră pe terenul sintetic, CSM Rm. Sărat a invins cu 1-0 pe CSM Focsani. 


