VOINŢA LANURI, NOUA CAMPIOANĂ A JUDEŢULUI BUZĂU. DOUĂ PENALTY-URI AU DECIS FINALA CU PESCĂRUŞUL LUCIU

VOINŢA LANURI, NOUA CAMPIOANĂ A JUDEŢULUI BUZĂU. DOUĂ PENALTY-URI AU DECIS FINALA CU PESCĂRUŞUL LUCIU

LANURI CAMPIOANAVoinţa Lanuri a câştigat duminică seară finala fotbalului mic buzoian, învingând cu 2-0 (0-0) pe stadionul Gloria pe Pescăruşul Luciu.
Aproape două mii de buzoieni au luat loc la umbră, la tribuna I, iar vreo 50 din galeria „pescăruşilor”, bine dotaţi cu vuvuzele i-au făcut pe buzoienii ieşiţi la promenadă pe bulevard sau prin Crâng să se-ntrebe ce mare meci se joacă pe Gloria.

După 0-0 la pauză şi 10 minute din repriza a doua, Chiorpec a încercat un dribling scurt, Bădicu a pus piciorul, mijlocaşul de la Lanuri a căzut la 1 metru în careu, iar Cezar Ionescu a fluierat prompt penalty. 75% a fost, astfel că decizia arbitrală n-a stârnit comentarii. Chirică a făcut apoi 1-0 deşi Paraschiv a ghicit colţul.

În minutul 80, stadionul erupe după ce Toma trimite din cădere mingea în plasă şi egalează. „Pescăruşii” se bucură însă doar câteva minute pentru că tuşierul Mihai Coşconea era cu fanionul sus. Dacă asistentul a avut dreptate vom vedea mâine de la ora 17.00 la Sport Klub.

Presaţi de timp, „pescăruşii” zboară în atac, lasă apărarea vraişte, iar Chirică pe contraatac intră primul pe turnantă. Este împins din spate, prilej pentru Cezar Ionescu să arate iar punctul cu var. 75% a fost, astfel că protestele sunt din nou răzleţe. Chirică nu ratează ocazia de a deveni MVP-ul partidei, şutează de la 11 metri pe acelaşi colţ, Paraschiv ghiceşte iar, dar inutil. Se face 2-0, suntem în minutul 89 şi deodată o mie cinci sute de inşi se ridică în picioare pentru a pleca acasă. Zarurile erau aruncate, arbitrul nu mai dă prelungiri şi începe bucuria învingătorilor.


TASE LĂPTOIU, ANTRENORUL CAMPIOANEIVictorie meritată a celor din Lanuri, antrenaţi de Tase Lăptoiu, măcar pentru faptul că azi au avut o posesie superioară. Voinţa merită şi titlul de campioană pentru prestaţia fără cusur din acest an şi parcursul lăudabil din ultimii ani.

Urmează barajul cu CSM Câmpina, unde buzoienii pleacă din start cu şansa a doua. Campionii din Prahova sunt prea puternici pentru noi şi ca să vă convingeţi vă spunem pe cine au antrenor. Valentin Sinescu, care a început primăvara pe locul 2 în liga I, cu Astra Giurgiu.

 

2 Comentarii la: “VOINŢA LANURI, NOUA CAMPIOANĂ A JUDEŢULUI BUZĂU. DOUĂ PENALTY-URI AU DECIS FINALA CU PESCĂRUŞUL LUCIU

  1. PROPUN DOMNULUI COSCONEA, LA INCEPUTUL URMATORULUI SEZON,CA ECHIPELE CE VOR EVOULUA SA SCTRINGA O ANUMITA SUMA DE BANI(EX.1000 RONI DE ECHIPA) SI CEI CE VOR AJUNGE IN FINALA SA CISTIGE SUMA ADUNATA DIN CELE TREI SERII, SA VEDET MOTIVATIE DE JOC PE JUCATORI SI PE ECHIPE, DACA SE VA ADUNA O SUMA MAI MARE ATUNCI SI MAI BINE, NU CA ACUM SA SE JOACE PENTRU O CAUZA PIERDUTA DE LA INCEPUT……CIUPITUTRAIAN@IAHOO.COM

  2. ORICUM TOTI SE CODESC SA TREACA MAI DEPARTE PENTRU CA NU SINT BANI. FAC PARIU CA LANURILE VOR JUCA LA ANUL TOT IN JUDETEAN…… CINE ARE CURAJUL SA FACA PARIU? PESCARUSUL LUCIU LA TRUPA PE CARE O ARE LA ORA ACTUALA VA SPUN CA II FACEAU PRAF PE CEI DIN LANURILE DAR, NU AU VRUT DEOARECE NU SINT BANI PENTRU A MERGE MAI DEPARTE. VEDETI ASCENSIUNEA LOR IN CAMPIONAT PLECATI CU PENALIZARE DE 6 PUNCTE…. ORICUM FELICITARI AMBELOR ECHIPE.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și