AUTOBUZE TRANS BUS SPRE ŢINTEŞTI ŞI SMEENI. AZI S-A VOTAT ADERAREA CELOR DOUĂ COMUNE

AUTOBUZE TRANS BUS SPRE ŢINTEŞTI ŞI SMEENI. AZI S-A VOTAT ADERAREA CELOR DOUĂ COMUNE

Un pas important, astăzi, pentru ca sătenii din Ţinteşti şi Smeeni să ajungă în municipiul Buzău cu autobuzele Trans Bus. Cele două comune au aderat la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Buzău – Mărăcineni, organism care permite societăţii de transport să se extindă ca operator regional. Autorităţile estimează că, din luna decembrie, autobuzele de la Trans Bus vor începe rutele către Ţinteşti şi Smeeni.

autobazaTrans Bus continuă politica de extindere ca operator regional de transport public în comun. Astăzi, s-a semnat aderarea comunelor Ţinteşti şi Smeeni la Asociaţia de Dezvoltare Intercounitară Buzău – Mărăcineni. După alţi paşi birocratici, autorităţile estimează că, în luna decembrie, autobuzele vor ieşi pe traseu şi în cele două comune.

Astfel, navetiştii, angajaţi şi elevi, vor avea posibilitatea să ajungă mai uşor în municipiul Buzău.

Pentru cele două comune, Trans Bus urmează să înfiinţeze linii noi de transport. Iniţial, pe aceste trasee, vor circula autobuzele cu burduf. (Mihai Bunăziua)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și
Actualitate

Proiect de hotărâre privind criteriile pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluţionarea cererilor de locuinţe şi în repartizarea locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii, în Mun. Rm. Sărat

09.10.25 18:14 Ultima modificare 09.10.25 16:41

În temeiul prevederilor: Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare; H.G. nr. 831/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice…