Publicat la: 27.06.2016. 18:04 / 2.779 views

AU ÎNCEPUT DEMITERILE ÎN PRIMĂRIA BUZĂU. ŞEFII DE LA POLIŢIA LOCALĂ ŞI TRANS-BUS, PUŞI PE LIBER

A explodat bomba în Primăria Buzău. Surse din rândul funcţionarilor publici dau ca sigure informaţiile potrivit cărora doi directori de instituţii subordonate Primăriei, cel de la Poliţia Locală şi cel de la Trans Bus au fost chemaţi de către primarul Constantin Toma şi li s-a cerut să îşi prezinte demisiile. Au apărut deja şi primele zvonuri în ceea ce priveşte numele celor care le vor urma în fruntea instituţiilor.

tanasescu jercanZilnic vin, dinspre Primăria Buzău, veşti de schimbare. După ce vineri noul primar Constantin Toma a impus anumite reguli administrative în cadrul Primăriei Buzău în ceea ce priveşte intrarea în instituţie şi parcarea de pe platoul Dacia, astăzi au început să vina ştirile cu privire la schimbările şefilor de instituţii.

Primul pe listă a fost Ştefan Tănăsescu, directorul Poliţiei Locale. Acesta ar fi primit vestea în această dimineaţă, iar surse din rândul funcţionarilor publici spun că i s-ar fi cerut să îţi prezinte demisia.

Cel de-al doilea pe lista neagră a fost Ştefan Jercan, directorul Trans Bus. Şi acesta a primit vestea după o scurtă discuţie avută cu primarul municipiului Buzău, Constantin Toma. Se pare însă că Ştefan Jercan nu ar fi acceptat atât de uşor să îşi prezinte demisia.

În ceea ce priveşte numele celor care le vor urma în funcţii, sunt vehiculate mai multe persoane. La Trans Bus, o propunere ar fi consilierul judeţean Aurel Gubandru, fost parlamentar şi prefect al judeţului Buzău.

Pentru Poliţia Locală sunt, însă, vehiculate trei nume: Emil Dumitrache, fost şef al Serviciului Rutier în cadrul IPJ Buzău, actualmente pensionar; Severin Antemir, pesionar din cadrul Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă şi Ion Marin, fostul candidat PMP pentru Primăria Municipiului Buzău şi fost comandant al IPJ Buzău.

Un calcul matematic demonstrează clar că favorit ar fi Ion Marin deoarece în acest moment, în cadrul consiliului municipal PSD deţine majoritate simplă, iar dacă ar face alianţă cu PMP, votul celor doi consilieri din miniparlamentul local ar oferi PSD-ului majoritate calificată. (Mirela Copariu)

Exista 7 Comentarii
Ce spun vizitatorii:
  1. lucianghiveci spune:

    Este nevoie de o revolutie in Primaria Buzau! Cu doua schimbari nu se face nimic. Angajatii primariei trebuie sa fie constienti de faptul ca lucreaza pentru cetateni, ca sunt in slujba lor si nu ca acum cand trateaza cetateanul cu fundul.

  2. un buzoian spune:

    Emil Dumitrache nu a fost niciodata sef al Serviciului Rutier, de fapt nu a fost niciodata sef. Nu are stofa de asa ceva, dar cred ca la locali va numai bun. Cam de nivelul lor este.
    Lasand gluma la o parte, cred ca este nevoie de un om integru, de un om pregatit, iar dintre cei trei vehiculati doar Antemir este indicat. Marin a iesit pe uasa din dos a politiei, fiind acuzat de masluirea voturilor impreuna cu Dobrica, iar ca si comandant de politie a fost doar mediocru spre ordinar, nu s-a remarcat cu nimic. Basescu l-a pus sef la politia buzoiana si nu valoarea sa. Asa ca, mai bine sta acasa, cu peste 5.000 lei pensie/luna.

  3. vlad spune:

    Tanasescu-un betiv si un curvar. Daca vreti sa il vedeti „in actiune” mergeti la Pensiunea Ileana din zona talciocului Buzau, de regula duminica dimineata, si o sa il vedeti alaturi de alti angajati cum se distreaza si bea pana nu mai poate impreuna cu proprietarul Bilghiru, un fost militian, devenit peste noapte patron de restaurant si pensiune dupa ce a fost sef la popota politiei.
    Tanasescu a fost una dintre slugile lui Boscodeala si era normal sa plece, dar nu acasa, ci la mititica pentru tot ceea ce a facut!

  4. viorelion spune:

    O societate, fie ea si a primariei, trebuie sa fie profitabila! Subventiile pot fi acordate la cumpararea de carburant sau pentru alte achizitii, dar nu si pentru anumite categorii de calatori care calatoresc gratuit. Nu stie nimeni cate persoane calatoresc gratuit cu autobuzele TransBus intr-o luna, dar Primaria Buzau plateste. Sunt curios cum fac ei calculul, cum pot sa plateasca pentru ceva estimativ? Eu cred ca banii nostrii se sifoneaza, iar jegul ala de Jercan stie prea bine, ca doar castiga peste 10.000 lei/luna.
    Transportul cu autobuzul nu ar trebui sa fie gratuit pentru nimeni. Nu este normal ca un pensionar cu pensie de pana in 2.500 lei/luna sa se plimbe efectiv cu autobuzul, iar un muncitor care castiga 1.000lei/luna sa plateasca pentru a merge cu autobuzul. Ori toti platesc, ori toti merg gratuit. Eu nu mai vreau ca din banii mei sa fie altii subventionati.
    Faptul ca pensionarii si elevii merg gratuit este o forma de pomana electorala ce nu se practica nicaieri in Europa.
    DIN PUNCTUL MEU DE VEDERE, TOTI SEFII DE DIRECTII SI SERVICII DIN PRIMARIA BUZAU TREBUIESC SCHIMBATI DIN FUNCTII. Deasemenea, peste 20% din angajatii primariei ar trebui dati afara pentru ca nu se justifica.

  5. Catalin spune:

    Transportul public este subventionat (aproape) peste tot in lumea civilizata, deci in privinta asta lucrul asta e normal si la Transbus.

    La Buzau sunt 2 probleme majore: coruptia/confilctele de interese mascate care fac ca „alesii” sa permita capusarea Transbus de firme private de maxi-taxi care cloneaza 100% traseele Transbus, umbland legende ca in mafia transportului naxi-taxi ar fi facut parte sin un fost wcprimar.
    – gratuitatile electorale fara limite date unor categorii de pomanagii.

    Trebuia dat un numar fix de calatorii gratuite, sa zicem 30/luna, sub forma unui tichet, cand urca,pensionarul lasa biletul ala gratuit taxatoarei, ca sa se poata cuantifica cati calatori au folosit autobuzul si intre ce ore.

    Mai mult, la Buzau s-ar putea introduce troleibuze, ecologice, silentioase, dar „alesii” isi comda „studii” din care sa rezulte ca e „bine” sa existe sistemul capusa maix-taxi…

  6. viorelion spune:

    Nu este nicio pierdere ca a plecat militianul/jandarmul Jercan. Sa nuuitam ca TransBus nu produce nimic, nu este profitabila, ci doar traiesti din subventiile a cordate de catre primarie. Peste 80% din venituri vin de la primarie. Ori mergem toti gratuit cu autobuzele, ori nu mai merge nimeni gratuit. Referitor la maxi-taxi, acestea nu ar trebui sa existe atata timp cat exista alternativa cu autobuze. Cel mai bine ar fi fost daca ar fi privatizat TransBus. Nu ar strica sa se faca un audit financiar la aceasta societate capusa dar si capusata.
    Stie cineva cati fosti gardieni locali are Primaria Buzau? Peste 700 de oameni, fie ca sunt la paza sau in alte compartimente. Stie cineva cat este castigul pe luna al unui local? De regula, peste 2.500 lei, pentru unul care „pazeste” scoala, dar ajunge si la 4.000lei pentru unul cu vechime, dar fara functie de conducere. Se cheltuie foarte multi bani pentru nimic cu acesti fosti gardieni publici. Ce nevoie avem de asa ceva cand exista Jandarmeria si Politia Romana. Nu vad rostul gardienilor locali, doar se sifoneaza bani din bugetul local. Tanasescu a pastorit niste incompetenti si niste hoti si nu ar fi trebuit sa fie niciodata sef. Sa ne amintim ca este fost militian, dar a fost nevoit sa plece din acel sistem pentru ca a fost acuzat de savarsirea mai multor infractiuni, dar a scapat basma curata multumita tatalui sau. Tanasescu, la brutarie! Niciunul dintre cei trei fosti politisti vehiculati ca posibili sefi nu ar trebui sa ajunga sef la locali!
    Politia Locala ar trebui pur si simplu desfiintata!

  7. Catalin spune:

    Pacat de domnul Jercan, sub conducerea sa Transbus s-a stabilizat, s-a facut mai multa ordine.

    Daca nu ar fi fost sabotat de interesele mafiei maxi-taxi, ajutate de alesii si functionarii care au inchis si inchid ochii la incalcarea legislatiei in vigoare in domeniul transportului local, probabil ca Transbus ar fi ajuns departe.
    Dar Transbus e sabotat sistematic tocmai de alesii si functionarii care ar trebui sa-l protejeze de capusarea sistematica la care e supus de sistemul-capusa maxi-taxi care nu mai exista in aceasta forma nicaieti in tara, adica suprapunere aproape 100% a traseelor.

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!