De la 1 decembrie, preţul biletului de maxi taxi pe traseele 1,5,8 şi 10 s-a majorat de la 1,5 la 2 lei.
În schimb tranportatorii de pe liniile 2,4,6 şi 7 au decis să nu majoreze preţul. Şefii din Primăria Buzău găsesc că scumpirea este justificată.
Un alt motiv este faptul că patronii au investit în modernizarea microbuzelor şi în achiziţia unora noi. În plus, proprietarii de licenţe vor trebui să continue investiţiile în cei 6 ani de contract cu Primăria Buzău.
Primarul Boşcodeală a anunţat că măcar pentru viitorul apropiat, nu se va majora şi biletul pe autobuz. Vicele Fănică Bîrlă susţine că nici transportatorii privaţi nu vor putea mări preţul biletului la mai mult de doi lei.
O curiozitate este reprezentată de faptul că deşi ar fi putut să majoreze la rându-le, transportatorii de pe rutele 2,4,6 şi 7 au păstrat preţul biletului la 1,5 lei.
(Auraş Tereacă)


