ZIUA PROTESTELOR, ÎN FAȚA CASEI ALBE. PENSIONARI, POLIȚIȘTI ȘI ANGAJAȚI DIN ALTE DOMENII

ZIUA PROTESTELOR, ÎN FAȚA CASEI ALBE. PENSIONARI, POLIȚIȘTI ȘI ANGAJAȚI DIN ALTE DOMENII

A fost ziua protestelor, astăzi, în fața Prefecturii Buzău. Au fost organizate două pichetări. Primul protest, la care au participat aproape 30 de persoane, a fost al Asociației Județene a Pensionarilor “Frăția”, manifestare începută la ora 11:00.

 protest pensionari protest politisti

Principala nemulțumire este legată de amânarea majorării punctului de pensie cu 40%.

O altă nemulțumire se referă la întârzierea recalculării pensiilor.

O delegație a protestatarilor i-a înmânat prefectului interimar, Adina Moiseanu, un memoriu cu toate solicitările.

La ora 12:00, a venit rândul sindicaliștilor afiliați “Cartel Alfa” să își strige nemulțumirile. Au participat aproape 50 de protestatari, în majoritate polițiști buzoieni și din alte județe, alături de angajați din mai multe domenii de activitate, precum industrie și comerț.

Pichetarea a început cu un moment de reculegere în memoria unui polițist decedat la Argeș.

Liderul de la Buzău al Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual, Vasile Bița, a mărturisit că tocmai nerespectarea unor legi l-a determinat să iasă la pensie, la începutul acestui an.  

La protestul de azi a participat și președintele Federației SNPPC de la nivel național.

Revendicările sindicaliștilor din “Cartel Alfa” includ toate categoriile profesionale reprezentate de federație.

Prefectul interimar, Adina Moiseanu, a primit la discuții o delegație din partea protestatarilor, care i-au înaintat un memoriu. Pichetarea s-a încheiat la ora 13:00.

(Mihai Bunăziua)

[youtube]https://youtu.be/kzhW0LCMing[/youtube]

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și