Publicat la: 26.06.2019. 18:18 / 519 views

ZIUA DRAPELULUI. TRICOLORUL NAŢIONAL A FOST RIDICAT PE CEL MAI ÎNALT CATARG

În fiecare an, pe 26 iunie se serbează Ziua Drapelului Naţional. Astăzi, pe platoul din faţa Palatului Comunal a avut loc ceremonia de arborare a tricolorului românesc, în prezenţa reprezentanţilor autorităţilor locale şi ai militarilor din Buzău. Evenimentul a fost încheiat de defilarea trupelor din Garnizoană.

drapel 2Astăzi, pe platoul din faţa Primăriei Buzău a avut loc ceremonia de înălţare a tricolorului pe catargul din centrul oraşului.

La eveniment au luat parte reprezentanţii autorităţilor locale, comandanţii unităţilor militare din garnizoană dar şi locuitori ai municipiului.

Însoţită de generalul de divizie Gheorghiţă Vlad, comandantul Garnizoanei Buzău, prefectul Carmen Ichim a salutat drapelul de luptă.

Semnificaţia şi istoria tricolorului românesc au fost reamintite celor prezenţi de Mădălina Anghel, inspector la Direcţia de Stat a Arhivelor Naţionale Buzău.

Un grup de copii din Smeeni, coordonaţi de interpreta de muzică populară Diana Ioniţă, au prezentat un scurt program artistic dedicat Zilei Drapelului Naţional.

Garda militară a purtat drapelul naţional până la catargul din faţa Palatului Comunal.

Înainte de a fi arborat, tricolorul românesc a fost salutat de prefectul Carmen Ichim, de primarul Constantin Toma şi de comandantul Diviziei 2 Infanterie „Getica”, generalul Gheorghiţă Vlad.

Ceremonia de înălţare a drapelului naţional s-a încheiat cu parada trupelor din garnizoană şi a muzicii militare.

Ziua Drapelului Naţional a fost instituită prin legea 96 din 22 mai 1998 pentru a marca data de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluţionar a decretat ca Tricolorul roşu, galben şi albastru să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor.

Pentru a marca evenimentul, la Muzeul Judeţean au fost expuse două panouri cu istoria drapelului naţional iar clădirea a fost împodobită cu un tricolor format din baloane colorate în roşu, galben şi albastru.

Salariaţii muzeului au ieşit în stradă şi, cu ajutorul poliţiştilor de la Rutieră, au dăruit steguleţe tricolore trecătorilor şi conducătorilor auto de pe bulevardul Bălcescu. (Corneliu Floriceanu)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!