Zi extrem de emoționantă pentru președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu care a mers în vizită la refugiații ucraineni. Reprezentanții Consiliului Județean au adus daruri copiilor și s-au bucurat să constate că micuții au început deja să vorbească românește.
Refugiații ucraineni cazați la hotelul Maria de pe strada Transilvaniei au primit astăzi vizita președintelui Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu. Acesta a venit încărcat de daruri, jucării și dulciuri iar o parte dintre copii l-au surprins cu cuvinte rostite în limba română.
Vizita a fost cu atât mai emoționantă cu cât mai sunt doar câteva zile până la sărbătorile pascale, sărbători care, pentru cei mai mulți dintre noi, înseamnă un bun prilej de a reuni întreaga familie, de a petrece câteva momente împreună cu cei dragi. Pentru refugiații ucraineni, însă, sărbătorile de anul acesta sunt cu totul diferite, departe de casă și familie. La Hotelul Maria sunt cazați aproape 60 de refugiați, în general mame cu copii. (Mirela Copariu)



