Încă o seară memorabilă pentru sprintera Marina Baboi, la finala Campionatului Naţional de Atletism indoor, pentru seniori şi tineret, din weekend. Atleta legitimată la LPS Buzău şi CSA Steaua a devenit campioană naţională la 60 de metri plat, atât la tineret cât şi la seniori. De asemenea, Baboi a obţinut aurul şi la ştafeta de 4×100 metri plat.
Încă trei medalii de aur, pentru Marina Baboi. Sprintera a dominat probele de 60 metri plat, la Campionatele Naţionale desfăşurate sâmbătă în sala de atletism a Complexului Lia Manoliu. Buzoianca a obţinut aurul atât în proba de juniori, cât şi la seniori. Performanţa Marinei, 7.36 de secunde, reprezintă cel mai bun timp alergat în România în ultimii 13 ani, dar şi recordul tinerei atlete. Baboi se situează pe locul al patrulea în lume, la categoria ei de vârstă, la doar nouă sutimi de secundă de liderul mondial, o sportivă din Statele Unite.
Cele trei titluri obţinute sâmbătă duc impresionantul palmaresc al Marinei la 33 de titluri naţionale.
Baboi va concura în weekend la Campionatele Balcanice de Atletism U20 de la Sofia, competiţie în care pleacă favorită, din postura de campioană en titre şi deţinătoare a recordului campionatelor. (Andrei Solomon)


