VOR O LOCAŢIE UNICĂ, PENTRU TOŢI, ÎN CAZUL EVACUĂRII COMERCIANŢILOR DIN BAZAR

VOR O LOCAŢIE UNICĂ, PENTRU TOŢI, ÎN CAZUL EVACUĂRII COMERCIANŢILOR DIN BAZAR

Liniştiţi şi mulţumiţi pentru moment după ce au primit vestea că vor vinde în Bazar şi de Paşti, negustorii care urmează să fie evacuaţi mai au o cerere către primarul Toma. Ei vor să găsească sprijin de la Primărie pentru a fi relocaţi cu toţii într-o singură zonă, după evacuarea din Bazar. În momentul de faţă, autorităţile nu au identificat o astfel de alternativă.

bazar 3În această dimineaţă, comercianţii din Bazar au discutat despre problemele ce vor apărea odată cu evacuarea. Resemnaţi cu gândul că vor părăsi locul unde şi-au desfăşurat ani buni activitatea, ei vor ca Primăria să identifice un loc în care să se mute cu toţii. Unii dintre negustori propun chiar ridicarea unei clădiri noi, cu costuri reduse.

Negustorii sunt mulţumiţi pentru faptul că edilul-şef Constantin Toma a ţinut cont de rugămintea de a-i mai ţine în Bazar şi de Paşti. Însă, mai au această ultimă doleanţă.

În Bazar funcţionează peste 60 de mici afaceri. Clădirea ar urma să fie evacuată, pentru a fi transformată în sediu secundar al Primăriei Buzău, un loc în care să fie comasate mai multe servicii ale administraţiei publice locale. (Mihai Bunăziua)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și