Deputatul USR-PLUS de Buzău continuă seria întâlnirilor în vederea realizării unui proiect de construcție a unui nou spital. Astăzi, Emanuel Ungureanu a avut încă o discuție pe această temă cu președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu. După întrevedere, ca de obicei, parlamentarul a relatat live pe pagina sa de facebook.
A fost cea de-a doua întâlnire pe care parlamentarul de Buzău a avut-o cu șeful Consiliului Județean. Petre Emanoil Neagu ar fi dat asigurări că va sprijini acest proiect.
În cazul în care nu va găsi sprijin concret din partea Primăriei, deputatul Ungureanu a declarat că se va îndrepta către o colaborare mai fermă cu Consiliul Județean. Construirea unui spital municipal a fost principala promisiune făcută de deputatul Emanuel Ungureanu în campania electorală. (Mihai Bunăziua)



