Buzăul va găzdui de vineri până duminică cea de-a treia ediţie a festivalului Salsa Place.
Evenimentul va aduce în oraş şcoli de dans din toată ţara şi chiar din America Latină, patria acestui îndrăgit dans.
Principala atracţie a festivalului, parada, va avea loc sîmbătă. Alaiul, alcătuit din dansatorii şcolilor prezente, se va deplasa pe ritmuri latino , pe ruta Parcul Crîng –Piaţa Daciei.
Centrul oraşului va deveni cîteva ore un imens ring de dans, timp în care fiecare şcoală va susţine cîte un recital. Petrecerea se va muta apoi în Parcul Tineretului.
Ziua de duminică, ultima a festivalului, va fi dedicată workshopurilor susţinute de participanţi din care nu vor lipsi lecţiile de dans ad-hoc.
Festivalul se va încheia cu petrecerea de închidere.



