Vin zile de foc! Joi va fi cea mai călduroasă zi din acest an

Vin zile de foc! Joi va fi cea mai călduroasă zi din acest an

Urmează câteva zile de foc în România, cel puțin până la jumătatea săptămânii viitoare. De la o zi la alta va fi tot mai cald, dar apogeul va fi atins peste două zile, când termometrele vor arăta, la umbră, maxime de 36 de grade Celsius. De altfel, meteorologii de la A.N.M. spun că joi va fi cea mai caldă zi din acest an.

Pentru a fi evitate situaţiile de risc, este recomandată evitarea expunerii la soare, în intervalul 11-18, mai ales în cazul persoanelor vârstnice. Cei care sunt nevoiţi să iasă din casă sunt sfătuiţi să poarte haine din materiale uşoare, culori deschise şi să poarte o șapcă sau pălărie, pentru a fi feriţi de soare. 

Disconfortul termic poate cauza neplăceri și conducătorilor auto, mai ales celor cu probleme de sănătate. Oamenii legii îi sfătuiesc pe șoferi ca în cazul în care nu au instalate pe autovehicule sisteme de climatizare, să circule doar la orele când temperaturile sunt mai scăzute.

Polițiștii le mai recomandă șoferilor ca înainte de a pleca la drum pe o distanță mai mare, să verifice dacă presiunea din pneuri este cea indicată.

Totodată, minorii nu trebuie lăsaţi singuri în maşini, în zilele caniculare, pentru a se evita eventuale tragedii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și