(VIDEO) Deputatul Avrămescu, despre ancheta DNA la Fisc: “Și eu am sesizat astfel de practici”

(VIDEO) Deputatul Avrămescu, despre ancheta DNA la Fisc: “Și eu am sesizat astfel de practici”

Ancheta demarată recent de DNA la Fiscul buzoian nu este o surpriză pentru liderul PNL Buzău. Deputatul Gabriel Avrămescu afirmă că, pe vremea când era șef la Direcția Regională Galați a Administrației Finanțelor Publice, a sesizat responsabilii de integritate cu privire la astfel de practici descoperite de procurorii anticorupție.

Săptămâna trecută, DNA a descins la Buzău, la sediul Fiscului și la domiciliile unor functionari, într-un dosar în care cinci agnajate de la ANAF Buzău sunt cercetate sub control judiciar, pentru că ar fi ținut contabilitatea a zeci de firme, deși aveau în sarcină să le controleze.

Parlamentarul buzoian a activat ca director în Administrația Finanțelor Publice. În perioada în care era responsabil la Galați, Avrămescu a atras atenția superiorilor despre astfel de practici, dar nu cunoaște rezultatele sesizărilor pe care le-a făcut.

În același context, președintele liberalilor buzoieni declară că va avea două propuneri legislative menite să diminueze din efectele corupției din sistemul administrației publice fiscale. 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și