(VIDEO) Refaceți calculele, domnule Romașcanu! Analiză comparativă, cu omisiuni

(VIDEO) Refaceți calculele, domnule Romașcanu! Analiză comparativă, cu omisiuni

Noul lider ales al PSD Buzău își propune să readucă organizația județeană pe primul loc în țară, la alegerile din 2024, așa cum s-a întâmplat la scrutinul local din 2020. Senatorul Lucian Romașcanu uită, însă, că, la “localele” de acum doi ani, PSD a fost în alianță județeană cu PRO-România. Scorul de atunci nu a mai fost repetat de PSD la alegerile parlamentare.

Plecat pe scena politică națională din sânul organizației județene PSD, deputatul Marcel Ciolacu a avut un mesaj clar, drept sarcină, pentru noii lideri social-democrați buzoieni: filiala trebuie să aducă rezultate mult mai bune la alegerile din 2024. Fiind un cadru festiv, avertismentul lui Ciolacu pentru noul președinte Romașcanu a fost cu zâmbetul pe buze.

În raportul prezentat delegaților, Romașcanu a prezentat o analiză comparativă a rezultatelor obținute în 2016 și 2020. Printre altele, noul lider al social-democraților buzoieni a scos în evidență rezultatul de la “localele” din 2020, cu un scor de peste 60% din voturi la Consiliul Județean, cel mai bun la nivel național. Numai că ministrul Culturii a omis să precizeze că, atunci, PSD a fost în alianță cu PRO-România. 

Mai mult, în cazul în care depășea pragul electoral de 5% pe țară, PRO-România ar fi avut doi parlamentari de Buzău, iar PSD nu ar mai fi avut șase reprezentanți în Parlament, ci doar patru, cu un scor de sub 50 de procente.  

Întrebat la conferința de presă despre candidații la cele mai importante funcții administrative din județ, președintele PSD Buzău a evitat un răspuns clar cu privire la Petre Emanoil Neagu și Constantin Toma, noii prim-vicepreședinți ai PSD Buzău. Și Marcel Ciolacu a evitat să răspundă legat de o posibilă candidatură a sa la alegerile prezidențiale.

Conferința Județeană a PSD Buzău a fost organizată vineri seară, la Sala Mare a Consiliului Județean, în prezența a peste 370 de delegați și zeci de invitați speciali, printre care Mihai Tudose, fost premier, Gabriela Firea, fost primar al Capitalei, și mai mulți miniștri PSD.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și