Premierul Nicolae Ciucă a taxat gestul autorităților buzoiene de a posta imagini cu Nicolae Ceaușescu pe gardul Diviziei 2 Infanterie Getica. În perioada 2011 – 2014, șeful Guvernului a condus comandamentul de la Buzău.
Săptămâna trecută, în galeria foto de pe Calea Eroilor, au apărut panouri cu Ceaușescu, dar reacția vehementă din partea publicului a determinat autoritățile să renunțe la aceste fotografii, înlocuite chiar în noaptea de dinaintea evenimentului care a marcat împlinirea a 1650 de la prima atesrare documentară a Buzăului.
Fost comandant al Diviziei 2 Infanterie Getica Buzău, pe gardul căreia au fost postate inițial fotografiile cu Nicolae Ceaușescu, premierul Nicolae Ciucă a declarat răspicat faptul că pozele cu dictatori nu au ce căuta în spațiul public.
Vineri, premierul Nicolae Ciucă a efectuat o vizită de lucru la Buzău. Șeful Guvernului a mers la parcul industrial al companiei de reciclare de la Frasinu și la fabrica de ulei din Zona Industrială.



