(VIDEO) Percheziții. Fabrică ilegală de țigări, descoperită la Poșta Câlnău

(VIDEO) Percheziții. Fabrică ilegală de țigări, descoperită la Poșta Câlnău

Descindere a polițiștilor buzoieni la un depozit dezafectat din Poșta Câlnău, unde funcționa o fabrică ilegală de țigări. Aproape o tonă de tutun și toate utilajele și materialele folosite la activitatea clandestină au fost confiscate de anchetatori.

Anchetatorii au descoperit mai multe articole şi utilaje specifice comiterii infracțiunilor de producere și comercializare de produse accizabile, în afara unui antrepozit fiscal autorizat.

În urma descinderii, au fost ridicate aproximativ 1.000 de kilograme de tutun, peste 500.000 de bucăţi de carton destinat pachetelor de ţigări, cu inscripţii ale unor mărci înregistrate, filtre şi accesorii necesare confecţionării ambalajelor. De asemenea, polițiștii au indisponibilizat un utilaj de mărunţit şi cernut tutun.

În cauză a fost întocmit dosar penal, ancheta desfășurându-se sub coordonarea Parchetului.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și