(VIDEO) Mărturii din infernul grecesc, la Campus TV

(VIDEO) Mărturii din infernul grecesc, la Campus TV

Trei dintre cei zece pompieri buzoieni care au fost în misiune în Grecia au povestit la Campus TV cele mai impresionante momente prin care au trecut în infernul din țara elenă.

Miercuri seară, într-o ediție specială a emisiunii “Cocktail”, trei militari de la Detașamentul Rm. Sărat au vorbit despre cum au fost primiți și tratați de localnici greci și despre cât de grea a fost misiunea externă. Ei au ales să plece, alături de alți șapte colegi din cadrul structurilor ISU.

Odată ajunși în Grecia, pompierii au fost trimiși în misiune pe Insula Evia, unde incendiile de proporții au făcut ravagii și nu conteneau. Prima misiune a fost și cea mai dificilă.

Militarii buzoieni au rămas impresionați de camarazii lor greci, care erau epuizați, dar se luptau în continuare cu flăcările.

Pentru localnici, pompierii buzoieni au fost eroi. Grație militarilor, sătenii și-au văzut protejate casele și alte bunuri de preț.

După fiecare intervenție finalizată cu succes, pompierii buzoieni se odihneau într-o mănăstire de pe insulă.

Cei 10 pompieri buzoieni au fost în misiune timp de zece zile. La revenirea în țară, ei au fost avansați în grad și au primit medalii de onoare din partea Departamentului pentru Situații de Urgență.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și