(VIDEO) Impact frontal, cinci persoane rănite

(VIDEO) Impact frontal, cinci persoane rănite

Cinci persoane au fost rănite în urma unui grav accident produs în această dimineață la Crucea Comisoaiei. Un microbuz și un autoturism s-au lovit frontal, pe fondul unei pătrunderi pe contrasens. Pentru scoaterea a două victime din autoturism a fost nevoie de intervenția echipajului de descarcerare.

Impactul, deosebit de puternic, a avut loc între un microbuz în care se aflau trei persoane din Botoșani și un autoturism în care erau doi bărbați din București. În urma accidentului, conducătorul auto din Capitală, în vârstă de 45 de ani, și pasagerul său, în vârstă de 83 de ani, au fost grav răniți. Eu au rămas prinși între fiarele contorsionate, fiind necesară intervenția echipajului de descarcerare. 

Din microbuz, șoferul, în vârstă de 39 de ani, și cei doi pasageri, de 45, respectiv 47 de ani, au fost și ei răniți. Toate cele cinci victime ale accidentului au fost transportate cu ambulanțele la spital.

Potrivit Poliției, accidentul s-a produs pe fondul unei pătrunderi pe contrasens.

După producerea accidentului, traficul în zonă s-a desfășurat cu dificultate, formându-se coloane kilometrice de autovehicule, pe ambele sensuri de mers.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și