Ieri, mai mulți copii nevăzători din Buzău s-au bucurat de o experiență inedită la Complexul Muzeal de Științele Naturii și la Observatorul Astronomic din Bacău. Ei au participat la un atelier senzorial. Surpriza le-a fost oferită de Asociația Club Sportiv Tandem Arena și de o fundație a unei companii de telefonie mobilă.
Activitățile de ieri au făcut parte din proiectul “Studiu de caz: Natura”, al platformei multisenzoriale www.idea-isa.ro, dedicată copiilor nevăzători sau cu deficiențe de vedere, integrați în școli speciale sau în învățământul de masă. Programul le oferă copiilor cu deficiențe de vedere acces la materiale de studiu digitale și tactile, adaptate nevoilor și capacității lor de înțelegere.
În cadrul proiectului, mai mulți specialiști chimiști și astronomi au realizat 15 lecții interactive.
Materialele combină texte cu caractere mari, fișiere audio-video cu conținut educațional și materiale tactile cu ilustrații în relief. Astfel, cu ajutorul tehnologiei, copiii au acces la materiale de lucru ce îi ajută să exploreze mai ușor lumea înconjurătoare.
O a doua componentă practică din proiect a fost caravana de ateliere organizată în parteneriat cu Complexul Muzeal de Științele Naturii “Ion Borcea”, Observatorul Astronomic “Victor Anestin” din Bacău și Casa Experimentelor din București.
Lecțiile de chimie, fizică și astronomie au devenit interactive, copiii au făcut cunoștință cu sistemul solar în miniatură, au înțeles ce este expansiunea Universului și au explorat tactil planșe cu reprezentări sugestive de atomi și molecule.



