Diferența de eșalon s-a văzut și în al doilea meci de Cupă disputat de Gloria Buzău. De această dată, pe stadionul din Crâng a venit UTA Arad. Formația din Superligă a plecat cu cele trei puncte puse în joc, la finalul unui meci în care Gloria a ratat un penalty și mai multe ocazii clare. În ultimul sfert de oră, echipa din Crâng a evoluat în superioritate numerică.
Gloria a primit cel mai rapid gol de până acum, în secunda 30 a jocului, la o fază la care antrenorul Mihalcea a reclamat offside la jucătorul care i-a pasat lui Keșeru, nemarcat în careu.
După 15 minute, Ariel a adus egalitatea pentru formația buzoiană, după ce a plasat perfect mingea cu capul, la un corner executat de Matiș.
În minutul 25, tot la un corner, Keșeru a făcut dubla, iar oaspeții au reintrat în avantaj, 2 la 1, scor cu care s-a și intrat la vestiare.
Repriza a doua a început cu trei schimbări făcute de Mihalcea, însă echipa sa nu a reușit să egaleze. Dimpotrivă. În minutul 67, Neicuțescu a faultat în careu, iar Jobello a marcat în poarta apărată de Boison.
La scurt timp, s-a dat penalty și pentru Gloria, la un henț în careu. Mijlocașul Răzvan Matiș a ratat de la punctul cu var. Fost portar al Gloriei Buzău, Balauru a ghicit colțul și a parat.
În minutul 77, UTA a rămas în 10 jucători. Elevii lui Mihalcea au avut atitudine în continuare, dar au ratat mai multe ocazii clare. S-a terminat 1-3, iar Gloria a pierdut al doilea meci din grupele Cupei României.
De doar o săptămână pe banca tehnică a celor de la UTA, antrenorul oaspeților a apreciat replica de astăzi a echipei din Crâng.
Mâine, echipa buzoiană pleacă la Dej, unde va disputa încă un meci cu mare încărcătură în campionat, sâmbătă, la ora 11:00.


