Traficul a fost blocat astăzi pe DN 1B, între Merei şi Ulmeni, timp de o oră, în urma unui accident soldat cu rănirea unui bărbat. Trei persoane au primit îngrijiri la fața locului și nu s-a impus spitalizarea. Patru autovehicule au fost implicate în eveniment.
Din primele date de la faţa locului s-a constatat că, accidentul s-a produs din cauza unei coliziuni între patru autovehicule. Unul dintre șoferi ar fi efectuat o depăşire riscantă.
În urma producerii accidentului, un şofer din Pietroasele s-a ales cu răni pentru care a necesitat transportarea cu ambulanța la Spitalul Județean.
Pe perioada cercetărilor de la fața locului, circulația pe DN 1 B a fost întreruptă timp de o oră, perioadă în care s-au format coloane kilometrice de autovehicule, pe ambele sensuri de mers.


