Apa uzată din stația de epurare a orașului Buzău ar putea fi folosită pentru irigații. Este propunerea pe care primarul Toma a avansat-o la nivel central, în atenția premierului și a mai multor miniștri.
În contextul secetei cu care România se confruntă în ultimii ani, autoritățile încearcă diverse soluții pentru a găsi surse pentru irigații. Primarul Constantin Toma spune că una dintre alternative este folosirea apei uzate de la stația de epurare a municipiului Buzău.
Canitățile de apă din stația de epurare ar putea acoperi necesarul, cel puțin pentru suprafața irigabilă de pe terenurile orașului, precizează primarul, care a propus această variantă la nivel înalt, către premier și mai mulți miniștri.



