Din păcate, astăzi, tânărul de 28 de ani a decedat pe patul de spital. Irinel Buneață era un îndrăgit lăutar, ajuns la o formație din Capitală.

*ȘTIRE INIȚIALĂ
Doi bărbați din Glodeanu Sărat au ajuns în stare critică la spital, în urma unui accident produs astăzi pe DN 2 E 85, în afara localității Costești. Ei se aflau într-o mașină oprită pe acostament, în momentul în care au fost izbiți din spate de un autocamion.
Cumplitul accident a avut lor la orele dimineții, în afara localității Costești. Un bucureștean, în vârstă de 63 de ani, aflat la volanul unui autocamion, a intrat în coliziune cu două mașini staționate pe acostament, pe direcția spre Buzău.
Unul dintre autovehicule avea o problemă tehnică, iar în ajutorul șoferului mașinii cu defecțiuni a oprit un prieten. Ambii bărbați, de 28 și 54 de ani, din Glodeanu Sărat, așteptau într-un autoturism să vină o autospecială de tractare, în momentul în care au fost izbiți.
În accident a mai fost implicat un autoturism, al cărui șofer nu a mai putut evita impactul, după ce autovehiculul de mare tonaj a intrat în cele două mașini staționate.
Din primele date, se conturează o neatenție a conducătorului auto bucureștean. La testarea făcută la fața locului, șoferul autovehiculului de mare tonaj a ieșit cu o valoare de 0,04 mg/litru alcool pur în aerul expirat.
Cei doi bărbați din Glodeanu Sărat au fost scoși din mașină de echipa de descarcerare de la ISU. Pentru cel tânăr, echipajul medical de pe SMURD a efectuat manevre de resuscitare la fața locului, fiind apoi transportat la spital. Și celălalt bărbat a ajuns la spital în stare critică.
Bărbatul în vârstă de 54 de ani a fost transferat cu un elicopter SMURD la Spitalul Floreasca din Capitală. În cazul tânărului de 28 de ani, rămas la Terapie Intensivă, medicii s-au declarat rezervați cu privire la șansele de supraviețuire.


