Astăzi, la Spitalul Floreasca din Capitală a fost operată victima accidentului de vineri seară de la intersecţia bulevardelor Nicolae Bălcescu şi Unirii, când o salvare a tamponat un autoturism.
Buzoianca Dorina Androne, de 38 de ani, angajată în cadrul Directiei de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, a depăşit starea critică, iar viaţa nu-i mai este pusă în pericol. Azi fost operată în zona mandibulei şi a maxilarului, după care va trece printr-o lungă perioadă de refacere. Chiar dacă se consideră complet nevinovat, şoferul autoturismului implicat şi familia sa au anunţat că o vor trimite pe cheltuială proprie pe Dorina Androne la o clinică din străinătate pentru refacere.


