Gerul din ultimele zile a paralizat activităţile demarate în trombă pentru înfrumusetarea oraşului. Campania de plombare a străzilor a fost oprită şi în acelaşi timp campania de curăţenie a fost stopată. Autorităţile locale se tem că, în acest ritm, lucrările nu vor fi gata până la sărbătorile Pascale, aşa cum şi-au propus iniţial, însă se dau asigurări că imediat ce vremea o va permite muncitorii se vor apuca de lucru.
În mediul on-line, buzoienii au adresat numeroase întrebări cu privire la oprirea campaniei de plombare a gropilor de pe străzile din municipiul Buzău. Viceprimarul Ionuţ Apostu a explicat că acţiunile drumarilor s-au oprit din cauza ninsorii, însă vor continua imediat ce vemea o va permite.
Nu doar plombările s-au oprit în această perioadă, ci şi campania de curăţenie demarată în forţă zilele trecute. Din acest motiv, este foarte posibil ca lucrările să nu fie finalizate până la Sărbătorile pascale, aşa cum îşi propuseseră autorităţile.
Potrivit meteorologilor, abia de săptămâna viitoare vremea va începe să se încălzească, astfel că până atunci angajaţilor de la Urbis le va fi imposibil să acţioneze. (Mirela Copariu)



