VERNISAJ AL EXPOZIŢIEI „DIALOG ÎNTRE GENERAŢII”. LUCRĂRILE ARTIŞTILOR AU CA TEMĂ PEISAJUL

VERNISAJ AL EXPOZIŢIEI „DIALOG ÎNTRE GENERAŢII”. LUCRĂRILE ARTIŞTILOR AU CA TEMĂ PEISAJUL

Cele două săli de expoziţie de la Galeriile de Artă „Ion Andreescu” au găzduit ieri vernisajul unei duble expoziţii de artă plastică.

VERNISAJArtiştii Ion Grigore şi Valeriu Şuşnea au reuşit, după ani de zile, să prezinte publicului buzoian o expoziţie comună, denumită sugestiv ”Dialog între generaţii”.

Cei doi artişti, profesor şi elev, sunt născuţi în luna martie şi, din acest motiv, expoziţia are şi un caracter aniversar.

Ambii artisti au expus lucrări pline de culoare având ca temă principală peisajul, alături de flori, lumea satului dar şi simbolurile pascale: crucea, pâinea şi vinul.

Cele mai multe dintre cele 60 de lucrări expuse de maestrul Ion Grigore reprezintă lumea satului şi biserica. Prin picturile sale, executate într-o tehnică personală, foarte specială, artistul încearcă o depăşire a spaţialităţii ca dimensiune fizică şi crează un spaţiu metafizic.

Fostul său elev, artistul Valeriu Şuşnea, a surprins de data aceasta auditoriul pentru că lucrările sale sunt foarte diferite de ceea ce a expus în ultimii ani.

Expoziţia este una extrem de reuşită iar lucrările expuse ar putea figura cu cinste în colecţiile de artă contemporană.

Va fi deschisă până pe 10 aprilie şi prefigurează o serie de alte expoziţii de artă extrem de interesante care vor lumina Galeriile de Artă pe tot parcursul anului. 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și