S-a încheiat definitiv prima ediție a programului „Rabla Local”. Buzăul se înscrie în rândul localităților care au scăpat de aproape jumătate din numărul de rable propuse. Dacă experimentul va fi continuat, Municipalitatea va solicita din nou repartizarea de locuri pentru mașinile mai vechi de 15 ani care urmează să fie casate.
La finalul, după prelungiri, al programului național Rabla Local, autoritățile locale au ajuns la concluzia că acesta a fost departe de o reușită notabilă.
Față de alte localități din țară, Buzăul a stat mai binișor, reușind să scape de aproape de jumătate dintre automobilele ajunse la stadiul de rable de pe teritoriul municipal, propuse pentru casare.
În prezent, cei din Primărie așteaptă listele cu persoanele înscrise în program și declarate eligibile, pentru a fi contactate și a fi continuate demersurile pentru efectuarea plăților.
Deja aproape 500 de locuri de parcare urmează să fie eliberate prin casarea rablelor care le ocupau până acum și care vor putea fi folosite de proprietarii unor mașini mai „tinerele”.



