Vacile hrănite cu alge ar putea ajuta la diminuarea poluării. Este concluzia unor cercetători suedezi care spun că introducerea ierbii din mare în meniul bovinelor va reduce cu 90 la sută emisiile de metan. Crescătorii de vaci de la noi au primit cu uimire vestea și spun că ar avea mari probleme dacă autoritățile i-ar obliga, pe viitor, să schimbe furajele clasice cu alge.
Soții Nedelcu se numără printre puținii gospodari din comuna Mărăcineni care mai țin vite în bătătură. Au în grajd patru vaci și un vițel, de îngrijirea cărora trebuie să se ocupe mai tot timpul. Vecinii lor au renunțat la animalele mari din curți, pentru că nu mai pot face față în special când vine vorba de asigurarea furajelor.

Tocmai au aflat că furajele naturale, cele pe care le folosesc de când se știu, sunt cauza, într-o oarecare măsură, a schimbărilor climatice. Odată consumate de bovine, produc gaze intestinale cu un conținut ridicat de metan, pe care le elimină în atmosferă. Soluția salvatoare vine de la un grup de cercetători din Suedia. Ei spun că introducerea unui tip de alge marine în meniul de zi cu zi al rumegătoarelor aproape că va reduce de tot conținutul nociv al gazelor eliminate de vaci.
Uniunea Europeană a primit un raport al Agenţiei Suedeze pentru Protecția Mediului privind reducerea emisiilor de metan prin această metodă, astfel că în viitorul apropiat, hrănirea cu alge a vacilor ar putea fi introdusă în toate țările membre. Măsura ar putea reduce emisiile de metan, generate de bovine, cu până la 90%.
Unele studii arată că vitele sunt responsabile pentru cel puţin 4% din emisiile de gaze de seră de pe planetă din cauza conținutului de metan. Hrănirea cu alge marine, dintr-o specie roșiatică, împiedică microorganismele din primul stomac al vacii să mai producă metan. Demersul științific este încă la început iar una dintre marile provocări va fi aceea a obținerii algelor din speciile comestibile pentru vite.
Metanul accelerează schimbările climatice și de aceea este intens studiat de experții în protecția mediului.



