O delegație buzoiană, formată din prefectul Daniel Țiclea, parlamentarul Gabriel Avrămescu și mai mulți primari din comunitățile afectate, a avut o întrevedere cu ministrul Mediului, Tánczos Barna, pentru a solicita măsuri imediate în cazul atacurilor de urși din comunitățile din nordul județului. Autoritățile buzoiene susțin că au smuls câteva promisiuni.
La întâlnirea de ieri, cu ministrul Mediului, Tánczos Barna,, alături de prefectul Daniel Țiclea și parlamentarul Gabriel Avrămescu au fost prezenți primarii comunelor Chiojdu, Gura Teghii, Lopătari și Nehoiu, din județul Buzău, și un primar vrâncean.
Delegația buzoiană a smuls câteva promisiuni, printre acestea cea a grăbirii emiterii unei ordonanțe care să faciliteze intervenția imediată în cazul atacurilor de urși.
O altă asigurare obținută de la ministrul Mediului a fost cea a acoperirii pagubelor provocate de prezența urșilor în comunitate.
Pentru a întări măsurile de prevenire împotriva atacurilor animalelor sălbatice în zona de nord a județului, autoritățile vor avea mai multe întâlniri cu responsabilii de la nivelul comunităților locale.
Potrivit reprezentanților Prefecturii, din 46 de UAT-uri considerate a fi cu risc de apariție a unor atacuri de urși, 7 primării au încheiate contracte doar cu gestionarul fondului de vânătoare, 10 au contract doar cu un medic veterinar care să poată interveni pentru tranchilizare în cazul unui eventual atac de urs, 9 UAT-uri au atât contract cu fondul de vânătoare, cât și cu medicul veterinar, în timp ce 20 de primării nu au contract de niciun fel sau sunt în curs de contractare.



