Urs gonit de câinele „Ursulică”. Întâmplarea a avut loc zilele trecute, în comuna Mânzălești

Urs gonit de câinele „Ursulică”. Întâmplarea a avut loc zilele trecute, în comuna Mânzălești

O femeie din comuna buzoiană Mânzălești a fost extrem de aproape de un pericol care putea să o coste viața. După ce a observat în propria grădină un urs masiv care-i alerga niște capre, femeia a pornit către animal să-l alunge, împreună cu câinele său, în loc să se pună la adăpost, așa cum îndeamnă autoritățile.

Întâmplarea a avut loc zilele trecute, în satul Plavățu, comuna Mânzălești. Era aproape de ora cinci după-amiaza când femeia s-a trezit cu ursul foarte aproape de casă. Animalul intrase printr-o spărtură făcută chiar de el în gardul metalic și încerca să prindă caprele care se aflau la păscut în grădină. Deși a observat că sălbăticiunea este foarte mare, de câteva sute de kilograme, tanti Genica a decis s-o alunge, urlând către ea.

Înainte să pornească spre urs, femeia l-a eliberat pe „Ursulică” din lanț, câinele luându-și imediat rolul de păzitor al gospodăriei. Întreaga scenă a fost filmată cu telefonul mobil de protagonista întâmplării.

Dorința de a-și proteja animalele domestice din ogradă a fost mai puternic decât instinctul de conservare, a mărturisit femeia care locuiește singură în casa din Plavățu, soțul fiind plecat la muncă în Italia. Știa din presă că urșii dau târcoale din ce în ce mai des localităților, în căutarea hranei, zeci de capre de capre și oi fiind sfâșiate numai în ultimele două luni.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și