Asfaltul care se va aşterne de acum înainte pe străzile municipiului va fi de o calitate superioară. A fost conceputa o reţetă specială, în care agregatul de râu este înlocuit cu agregat de carieră, în speţă granit. Peste 170 de tone au fost deja achiziţionate iar primul strat de asfalt rezistent va fi aşternut pe strada Gârlaşi.
Au fost achiziţionate deja primele 170 de tone de agregat de carieră care va intra în componenţa noului tip de covor asfaltic.
Agregatul şi griblura de granit sunt aduse din judeţul Tulcea, de la cariera „Revărsarea”, aflată în munţii Măcinului.
Ele sunt mai scumpe decât cele de râu, folosite până acum la prepararea asfaltului de pe străzile oraşului.
Asfaltul va fi preparat după noua reţetă tot în staţia societăţii Urbis Serv şi va fi mult mai rezistent decât cel folosit până acum.
Dacă reţeta ar fi fost gata mai devreme, primul covor asfaltic rezistent ar fi revenit străzii Ciochinescu, aflată deja în lucru.
Aşa că, cinstea îi va reveni străzii Gârlaşi, ai căror locuitori se vor bucura un timp mult mai îndelungat de un carosabil şi de trotuare fără gropi şi şanţuri. (Corneliu Floriceanu)



