(UPDATE/VIDEO) Starea pacienților ajunși la UPU Buzău. Autocar răsturnat, 23 de răniți

(UPDATE/VIDEO) Starea pacienților ajunși la UPU Buzău. Autocar răsturnat, 23 de răniți

UPDATE 20:41

Biroul de Presă al Spitalului Județean de Urgență Buzău a transmis detalii despre starea victimelor aduse la UPU, în urma accidentului:

,,În urma evenimentului rutier, la U.P.U.-SMURD au fost transportate 10 victime, adulți cu vârste cuprinse între 22 și 54 de ani. La o primă evaluare medicală, toate cele 10 victime au suferit multiple traumatisme la nivelul membrelor superioare și inferioare, a toracelui, coloanei cervicale, mandibulei. Dintre cele 10 victime, 9 rămân internate în secțiile S.J.U. Buzău, respectiv în secțiile Chirurgie Generală, Chirurgie Plastică, Ortopedie, B.M.F. Un singur pacient va fi externat, cu recomandări medicale.

La nivelul S.J.U.Buzău s-a activat planul roșu de intervenție. Conducerea spitalului a solicitat medicilor care nu erau de gardă să vină de acasă, pentru a acorda îngrijiri medicale pacienților. A fost o mobilizare exemplară a tuturor cadrelor medicale.”

UPDATE 19:16

,,Din primele date de la fața locului a reieșit că autocarul condus dinspre Focșani către Râmnicu Sărat, de către un conducător auto râmnicean, în vârstă de 52 de ani, s-a răsturnat în afara părții carosabile.

Accidentul s-a soldat cu rănirea șoferului și a 22 de pasageri din autocar.

Cele 23 de persoane rănite au fost preluate de ambulanță și transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.(Biroul de Presă al IPJ Buzău)

UPDATE 19:06

Bilanțul final, anunțat de ISU Buzău, arată că 23 de persoane au fost transportate la trei spitale, în urma accidentului:

  • 30 de persoane implicate în eveniment;
  • 23 de persoane transportate la spital (19 femei și 4 bărbați);
  • 7 persoane asistate la locul evenimentului, refuză transportul la spital;

Au fost transportate astfel:

  • Spitalul Județean de Urgență Focșani: 2 femei;
  • Spitalul Municipal Rm. Sărat: 9 femei și 2 bărbați;
  • Spitalul Județean de Urgență Buzău: 8 femei și 2 bărbați.

UPDATE 18:30

Începând cu ora 18:24 s-a dezactivat Planul Roșu de Intervenție, anunță ISU Buzău.

UPDATE 18:16

Traficul a fost reluat. Se circulă dirijat, anunță Prefectura Buzău.

UPDATE 18:05

,,Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Neron Lupașcu” al județului Buzau a fost solicitat să intervină pentru acordarea primului ajutor medical și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la un accident rutier produs pe DN2E85, ieșirea spre Râmnicu Sărat. În accident a fost implicat un autocar în care se aflau 32 de persoane, ce a ieșit înafara părții carosabile și s-a răsturnat. Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru gestionarea optimă a misiunii de răspuns, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție.

La fața locului, echipajele operative au intervenit cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 2 autospeciale de descarcerare, 1 autospecială de transport personal și victime multiple, 5 ambulanțe SMURD și 11 ambulanțe SAJ.

Totodată, în sprijin intervin și 1 autospecială pentru transport victime multiple și 3 ambulanțe SMURD de la nivelul ISU Vrancea.

În acest moment se acordă asistență medicală de urgență pentru 20 de persoane (n.r. +două, preluate cu salvarea de SV), toate conștiente.

Misiunea este în dinamică.” (sursă: ISU Buzău)

UPDATE 17:58 ,,20 de persoane necesită îngrijiri medicale. Celor 20 de persoane li se adaugă cei 2 preluați de salvarea de la Suceava, care sunt dusi la UPU Focșani. Total răniți în acest moment: 22 din 32 – 8 la spitalul din Râmnicu Sărat, 12 la UPU Buzău, 2 UPU Focșani. Toți sunt conștienți, inclusiv șoferul. Datele se pot modifica.

,,Sunt muncitori care lucrează la o fabrică de confecții din Focșani. 2 victime au fost preluate de o salvare de la SAJ Suceava, care era în tranzit și care a oprit la locul accidentului. Muncitorii sunt buzoieni, preluați cei mai mulți din zona Râmnicului. Lucrează la o fabrică de confecții din Focșani.

Celelalte persoane rănite vor fi direcționate, cel mai probabil, către UPU Buzău” – Prefectura Buzău

UPDATE ora 17:37

Nu mai puțin de opt ambulanțe SAJ și șapte autospeciale ISU Buzău au fost trimise la locul accidentului, potrivit Prefecturii Buzău.

*ȘTIRE INIȚIALĂ

Grav accident, în această seară, pe E 85, la ieșire din Râmnicu Sărat spre Focșani. Un autocar, plin cu zeci de pasageri, s-a răsturnat. A fost activat Planul Roșu de Intervenție, mai multe autospeciale de salvare fiind trimise la locul accidentului.

Potrivit Prefecturii, zece persoane ar avea nevoie de îngrijiri medicale.

Vom reveni cu detalii

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și