UPDATE
Numirea Lilianei Sbîrnea apare în comunicarea oficială după ședință de Guvern de azi, după cea privind eliberarea din funcție a lui Leonard Dimian. În schimb, pe informarea oficială publicată de Guvern, nu apare și o numire pentru Constantin Cristea, cu toate că liderii PSD Buzău erau siguri că această mutare în cazul subprefectului se va face tot azi. Surse din rândul conducerii social-democraților buzoieni spun că nu se cunosc deocamdată motivele pentru care Constantin Cristea nu a fost numit azi.

*ȘTIRE INIȚIALĂ
Astăzi, în ședința de Guvern programată la ora 12:00, printre hotărârile noului Executiv se vor afla și numirile celor doi conducători de la Casa Albă din Buzău.
Așa cum se știe deja, Liliana Sbîrnea va fi prefect, iar Constantin Cristea va ocupa postul de subprefect. Practic, este o revenire la Casa Albă a tandemului Sbîrnea – Cristea, cu aceeași susținere din partea PSD.
Ceea ce nu se știe, în schimb, este legat de frămânările interne din PSD Buzău create înaintea deciziei bătute în cuie de revenire a celor doi la Prefectură, subiect asupra căruia vom reveni.
Luni, 2 noiembrie, ar urma să se desfășoare ceremonia de învestire.




