UNUL DINTRE PODURILE DE LA MĂRĂCINENI A FOST ÎNCHIS PENTRU LUCRĂRI. CIRCULAŢIA PE AMBELE SENSURI SE FACE PE CELĂLALT POD. TRAFICUL DINSPRE VALEA SLĂNICULUI A FOST DEVIAT PE O ULIŢĂ

UNUL DINTRE PODURILE DE LA MĂRĂCINENI A FOST ÎNCHIS PENTRU LUCRĂRI. CIRCULAŢIA PE AMBELE SENSURI SE FACE PE CELĂLALT POD. TRAFICUL DINSPRE VALEA SLĂNICULUI A FOST DEVIAT PE O ULIŢĂ

POD MARACINENIAglomeraţie mare, nervi întinşi la maxim, claxoane şi întârzieri peste măsură. Este starea prin care trec şoferii care sunt nevoiţi să tranziteze podul de la Mărăcineni în aceste zile. Lucrările care se fac pe unul dintre poduri au dus la această situaţie care va mai dura până la sfârşitul săptămânii.

Săptămâna trecută drumarii au cerut aprobare poliţiei pentru a bloca circulaţia pe podul de la Mărăcineni, sensul de mers Râmnicu Sărat – Buzău. Se fac lucrări la rosturile de dilatare, iar pentru acest lucru trebuie să nu se circule pe pod cel puţin o săptămână.

În această perioadă circulaţia de pe cele două poduri a fost deviată pe un singur pod care s-a aglomerat peste măsură.

MARACINENIMai greu este pentru şoferii care trebuie să ajungă de la Mărăcineni către Buzău, pentru că sunt nevoiţi să ocolească prin sat, pe un drum de pământ iar şoferii sunt extrem de nemulţumiţi. Tot pe acolo circulă şi autobuzele sau ambulanţele.

Pe Drumul Naţional 2 Euro 85 circulaţia ve reveni la normal la sfârşitul acestei săptămâni, odată cu finalizarea lucrărilor.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și