Joia viitoare, buzoienii sunt invitati in sala mare a Consiliului Judeţean pentru a-l asculta pe Shin Dong-hyuk, singurul nord-coreean care a reuşit să evadeze dintr-un lagăr al Coreei de Nord.
Venirea la Buzău a acestui „martor numărul 1” împotriva regimului Kim Jong-Un se datorează elevilor hasdeeni, care au citit povestea tragică a nord-coreeanului. Acesta s-a născut în lagărul de detenţie 14, lângă Phenian şi a fost crescut în spiritul de opresiune şi de privaţiuni inumane. Pentru că era convins că aşa trebuie să procedeze, la 14 ani şi-a denunţat mama, care voia să evadeze şi a asistat fără nicio remuşcare la execuţia ei.
A reuşit să evadeze şi, după 8 ani, iată că ajunge şi la Buzău, un orăşel despre care nu auzise nimic, niciodată.
Shin Dong-hyuk a fost audiat de mai multe ori de reprezentanţii ONU, iar mărturia lui ar putea ajuta la punerea sub acuzare a lui Kim Jong-un pentru crime împotriva umanităţii.


