Un liceu din Buzău își schimbă denumirea. Ar putea primi numele unui domnitor celebru

Un liceu din Buzău își schimbă denumirea. Ar putea primi numele unui domnitor celebru

La aniversarea a 50 de existență a Liceului Tehnic Buzău, conducerea instituției a lansat o provocare pentru buzoieni. Aceștia au primit posibilitatea, prin vot, să aleagă o nouă denumire a liceului. Până în acest moment, personajul preferat de către cei mai mulți dintre cei care și-au exprimat opțiunea este Alexandru Ioan Cuza, artizanul Unirii Principatelor de la 1859.

În cei 50 de ani de existență, Liceul Tehnic Buzău a avut mai multe denumiri, niciodată însă nu a purtat numele vreunei personalități. Acest lucru se va schimba chiar începând din acest an școlar. Conducerea instituției de învățământ a decis organizarea unui vot online în care buzoienii să poată propune noua denumire a liceului. Prezent în studioul Campus TV, profesorul Robert Harabagiu, directorul adjunct al Liceului Tehnic, a dezvăluit care sunt cele patru denumiri rămase în cărți pentru a da numele unițății de învățământ.

Dacă trendul de vot va rămâne același, Liceul Tehnic ar putea purta numele domnitorului Alexandru Ioan Cuza, de altfel personajul istoric ce mai important dintre cele propuse. Directorul adjunct Robert Harabagiu spune că ar fi un nume nou de liceu în Buzău, dar că în județele vecine Ialomița și Vrancea există instituții de învățământ care poartă numele „Domnitorului Unirii”.
Înființat în 1973, Liceul Tehnic a avut mai multe denumiri. Dacă la început s-a numit Liceul Industrial Materiale de Construcții, în 1976, unitatea a primit titulatura Liceul Industrial nr. 7. După Revoluție, instituția de învățământ și-a schimbat denumirea în Grup Școlar de Materiale de Construcții. Din anul școlar 2000-2001, s-a numit Colegiul Tehnic pentru ca apoi, să devină Liceul Tehnic Buzău.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și