SCM Gloria Buzău a suferit o nouă înfrângere în Liga Florilor. Echipa buzoiană de handbal feminin a fost învinsă de SCM Rm. Vâlcea la 6 goluri diferență. Doar o repriză au rezistat ritmului impus de vâlcence handbalistele antrenate de Daniel Anca.
Deși echipa se află în criză în acestă perioadă, aproximativ 1000 de buzoieni au ținuț să fie prezenți în tribune la meciul de ieri. Asta, mai ales că, în cazul unei vivtorii, echipa din Buzău ar fi păstrat intacte șansele pentru clasarea, la final de sezon, pe un loc de cupe europene.
Prima repriză a fost echilibrată, fără ecarturi mai mari de două goluri între cele două echipe. La pauză, era totuși 15-14 pentru vâlcence, însă, cel puțin după aspectul jocului, se întrevedea o parte secundă la fel de echibrată. Din păcate, nu a fost așa: a doua repriză a fost controlată de oltence, în timp ce fetele de la Gloria au părut, în destule momente, fără resurse fizice.
La final, tabela Sălii Sporturilor din Buzău arăta scorul 28-34, o înfrângere greu de digerat, după ce, în sezonul trecut, Gloria câștigase ambele partide.
După acest nou eșec, se poate spune că SCM Gloria și-a luat adio de la o clasare pe o poziție de cupe europene, urmând să lupte cu Minaur și Cisnădie pentru locul 7.
Evident, este un sezon ratat pentru SCM Gloria! Rămâne de văzut dacă, din vară, odată venirea la cârma echipei a antrenorului Pablo Morel, dar și cu achiziții pe măura numelui noului tehnician, Gloria va putea lupta de a egal la egal cu echipele de top ale Ligii Florilor.