UN BUZOIAN ŞI-A INCENDIAT SOŢIA ÎN ITALIA. COPIII, MARTORI LA NENOROCIRE

UN BUZOIAN ŞI-A INCENDIAT SOŢIA ÎN ITALIA. COPIII, MARTORI LA NENOROCIRE

Un buzoian din comuna Siriu, în vârstă de 24 de ani, stabilit în Italia, şi-a incendiat iubita, în faţă celor doi copii pe care îi au împreună. Femeia a ajuns la spital cu arsuri grave şi iniţial a vrut să ascundă incidentul, de frica lui. Bărbatul, care în trecut fusese cercetat pentru mai multe furturi, a fost reţinut de poliţie şi dus într-un penitenciar până la terminarea anchetei. 

edecIonuţ Alexandru Edec a plecat din comuna buzoiană Siriu în urmă cu 5 ani şi s-a stabilit  într-o localitate din provincia Lecce, Italia. Acolo a întâlnit-o pe Daniela, o fată din Bârlad, şi din relaţia lor s-au născut doi copii. În ultima vreme însă, Alexandru şi Daniela nu se mai înţelegeau pentru că el îşi pierduse locul de muncă şi începuse să bea, spun apropiaţii. La ultima ceartă, bărbatul a avut o reacţie extremă: şi-a incendiat iubita de faţă cu cei doi copii, de 1 şi 3 ani. Daniela a ajuns în stare gravă la spital. În faţa medicilor, Daniela a susţinut, însă, că a fost victima unui accident casnic. Aceştia nu au crezut-o şi au convins-o cu greu să le spună ce s-a întâmplat. Cu lacrimi în ochi, femeia le-a povestit prin ce chin a trecut.

Tânărul de 24 a fost reţinut de poliţişti. Anchetatorii italieni spun că individul are un cazier bogat şi în trecut a fost suspectat pentru mai multe furturi. De altfel, şi acasă, în România, a avut probleme cu legea.

Alexandru Edec se află acum în penitenciarul din Lecce. Copiii, care au fost martori la scenele de groază, sunt în grijă mamei lui, aflată şi ea în Italia. (Mirela Copariu)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și