UN AZIL TÂNĂR. AŞEZĂMÂNTUL „ALEXANDRU MARGHILOMAN” A ÎMPLINIT 10 ANI

UN AZIL TÂNĂR. AŞEZĂMÂNTUL „ALEXANDRU MARGHILOMAN” A ÎMPLINIT 10 ANI

Astăzi, la puţin timp după reabilitarea Parcului Marghiloman şi a Vilei Albatros, Complexul de Servicii pentru persoane Vârstnice „Alexandru Marghiloman” a sărbătorit împlinirea a 10 ani de la înfiinţare.

azil 2La eveniment au luat parte autorităţile locale şi alte personalităţi care s-au preocupat îndeaproape de soarta bătrânilor rămaşi singuri.

Slujba de binecuvântare şi de sfinţire a fost oficiată de însuşi Preaînaltul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei.

Primarul Municipiului, Constantin Boşcodeală a avut un rol important în înfiinţarea acestui aşezământ, în care sunt adăpostiţi şi ocrotiţi o parte din bătrânii Buzăului.

De-a lungul celor 10 ani de existenţă, peste 240 de bătrâni au trecut pragul căminului şi alţi 400 au beneficiat de îngrijiri la domiciliu.

Sărbătoarea de 10 ani a avut loc în curtea instituţiei, într-un spaţiu amenajat în stil tradiţional.

Invitaţii şi angajaţii complexului au purtat straie populare şi au fost serviţi cu o plăcintă cu brânză „ca la mama acasă”, preparată de bucătăreasa căminului.

Complexul pentru Persoane Vârstnice din parcul Marghiloman este un aşezământ model. Din păcate, este mult prea mic pentru numărul din ce în ce mai mare de bătrâni rămaşi singuri pe lume. Aceştia au nevoie de ajutorul comunităţii, iar o extindere a complexului ar fi binevenită. (Corneliu Floriceanu)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și