Ultimul meci la Buzău, pentru Iuganu. Fosta internațională a decis să se retragă din activitate

Ultimul meci la Buzău, pentru Iuganu. Fosta internațională a decis să se retragă din activitate

Despărțire oficială, între Gloria și Ana Maria Iuganu. Extrema născută la Roman nu va merge la altă echipă, însă a ales să-și încheie cariera sportivă odată cu finalul acestui sezon. Deși, la 34 de ani, ar mai putea evolua fără probleme în Liga Florilor, fosta jucătoare a naționalei a declarat că a ales să dea curs altor priorități legate de viața privată. La Buzău, Ana Maria a evoluat timp de patru sezoane, cu o întrerupere de un an, timp în care a apărat culorile Bistriței.

Fosta extremă a naționalei a declarat că s-a simțit ca acasă la Buzău și că își va aminti întotdeauna cu plăcere, atât de oraș, cât și de fanii echipei locale.

De asemenea, Daniel Anca a condus-o  pentru ultima oară în acest sezon pe Gloria în Sala Romeo Iamandi. Fostul selecționer al naționalei de juniori își va încheia mandatul la echipa locală, conducerea tehnică urmând a fi preluată de Pablo Morel. Pentru Gloria, urmează încă un meci, în deplasare, cu Mioveni.

De la Buzău, vor mai pleca, foarte probabil, și alte sportive.  Transferurile acestora nu au fost însă confirmate oficial.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și