Ultima întâlnire. Ședință CLM pe 28 decembrie

Ultima întâlnire. Ședință CLM pe 28 decembrie

Anul trecut, Consiliul Local Municipal a votat afirmativ interdicția de a participa fizic la ședințe, pentru reprezentanții presei. Ca urmare a contestațiilor publice, în ultimul CLM din an, aleșii locali vor reveni, probabil, asupra acelei hotărâri. Un proiect important, așteptat de membrii comunității buzoiene, referitor la viitoarele taxe și impozite locale, va fi supus aprobării consilierilor municipali.

Miercurea viitoare, pe 28 decembrie, primarul Constantin Toma i-a convocat pe aleșii municipali pentru ultima dată în acest an, într-o ședință ordinară a Consiliului Local Municipal.

Consilierii locali vor trebui să-și exprime opțiunile și cu privire la o Hotărâre de Consiliu controversată și contestată, referitoare la interzicerea accesului reprezentanților presei la ședințele CLM,

La vremea respectivă, transmiterea live a ședințelor a fost motivul principal care a stat la baza hotărârii CLM de a nu permite prezența jurnaliștilor în sala de ședințe, pe parcursul dezbaterilor.

O ”găselniță” de ultim moment, enunțată de edilul șef ca urmare a reacției negative a presei locale, a încercat să fie pusă în aplicare pe 27 iulie, 2022 , când jurnaliștilor li s-a ”oferit” posibilitatea de a urmări ședința din afara ușii.

Pentru jurnaliști a fost amenajat un loc în holul învecinat sălii de ședințe, unde a fost montat un televizor, pe care s-a transmis live desfășurarea ședinței.

Ca bonus, cameramanii au avut acces în sala de Consiliu doar la debutul ședinței, când au avut voie să filmeze  aleșii locali stând ”drepți” la Imn.

La acea încercare, din rândul presei locale nu a participat decât Campus TV, care consemnat nereușita soluției de compromis propusă de edili.

Cel mai probabil, interdicția va fi suspendată în ședința ordinară din 28 decembrie, ca urmare a votului exprimat ”liber” de membrii miniparlamentului municipal buzoian.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și