Toate uliţele din comuna Verneşti vor fi pietruite în această primăvară.
Utilajele sunt deja la lucru, în mai multe zone din comună, pentru a evita disconfortul produs de noroaie. Edilii susţin că piatra aşternută pe străzile lăturalnice va rezista cel puţin doi ani.
Tot anul acesta, vor fi modernizate mai multe străzi, în satele Săsenii Vechi, Săsenii Noi, Cîrlomăneşti şi Verneşti, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. Urmează licitaţia pentru desemnarea firmei care va executa lucrarea.
Proiectul de asfaltare prevede modernizarea în 2016 a cel puţin 6 kilometri de drum.
(Andrei Solomon)



