Turneu de verificare încheiat cu două eșecuri și un egal, pentru Gloria Buzău. Participarea la “Cupa Salajului” a fost însă benefică pentru echipa condusă de Aurelian Roșca, tehnicianul putând oferi minute tuturor componentelor lotului.
Turneul de pregătire de la Zalău a debutat cu meciul împotriva celor de la Minaur, pierdut de Gloria cu 33 la 29. Staff-ul buzoian a dorit mai mult să se edifice în privința formei fizice a jucătoarelor din lot, astfel că Aurelian Roșca și Romeo Ilie au oferit minute tuturor fetelor, inclusiv celor care jucaseră mai puțin în toamnă.
Aseară Gloria a pierdut din nou cu Zalăul, 28 la 29, după un joc în care, la fel ca în primul meci al turneului, au jucat toate fetele. Azi, în ultima partidă a turneului, buzoiencele au remizat, 24 la 24, cu Mioveni.
Imediat după Crăciun, Gloria se reunește din nou, pentru un alt turneu, disputat, de data aceasta, la Râmnicu – Vâlcea. Alături de gazde și echipa buzoiană vor participa Slatina și Mioveni
Prima partidă oficială a lui 2021 se va juca pe 8 ianuarie, acasă, tot cu Dacia Mioveni.