Analiza activităţii Tribunalului Buzău din perspectiva indicatorilor de eficienţă a plasat instituţia buzoiană pe unul dintre locurile fruntaşe la nivel naţional.
Conform raportului publicat recent, tribunalul Buzău a înregistrat calificativul „foarte eficient”, cel mai înalt ca poziţie pe scara de performanţă.
Un număr de 9 tribunale din ţară au primit acest calificativ, faţă de cele mai multe dintre celelalte, care au primit doar calificativul „excelent” .
Dintre cele 4 judecătorii arondate Tribunalului Buzău, 3 au primit calificativul „foarte eficient” iar a patra „eficient”.
În 2015, încărcătura medie pentru fiecare dintre magistraţii instanţelor buzoiene a fost de 951 de dosare de judecător.
În privinţa calităţii hotărârilor judecătoreşti este de remarcat faptul că doar 2,38% din totalul acestora, care au fost atacate cu apel sau recurs, au fost desfiinţate.
(Corneliu Floriceanu)



