TREI ŞCOLI ŞI PRIMĂRIA, FĂRĂ CĂLDURĂ. AVARIE PE REŢEA, NEDESCOPERITĂ ÎNCĂ

TREI ŞCOLI ŞI PRIMĂRIA, FĂRĂ CĂLDURĂ. AVARIE PE REŢEA, NEDESCOPERITĂ ÎNCĂ

În această dimineață, trei școli și Primăria Buzău au rămas fără căldură, în urma unei avarii la sistemul centralizat. Până la orele serii, muncitorii de la RAM nu reușiseră să identifice zona în care s-a produs avaria. Potrivit oficialilor Regiei, consumatorii casnici nu au fost afectați.

gubandru incalzire 2

Școala nr. 5 “Episcop Dionisie Romano”, Colegiul Economic și Liceul de Arte “Margareta Sterian” au rămas, în această dimineață, fără căldură în sălile de clasă.  La rețeaua de termoficare a apărut o avarie, fiind afectat și sediul Pimăriei. Până după-amiaza târziu, muncitorii de la RAM nu au reușit să identifice locul spărturii din rețea.

În cazul în care nu vor putea afla de unde a pornit avaria, cei de la RAM vor apela la sprijinul specialiștilor de la Compania de Apă.

Directorii școlilor rămase fără agent termic speră ca problema să fie rezolvată cât mai repede, mai ales că, de săptămâna viitoare, revin din vacanță elevii de la clasele primare.

Această avarie majoră apare la doar câteva zile de la momentul începerii furnizării agentului termic prin noul sistem alternativ amenajat de Regia Autonomă Municipală. (Mihai Bunăziua)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și