Trei eliminați și zeci de absenți. Prima probă a bacalaureatului

Trei eliminați și zeci de absenți. Prima probă a bacalaureatului

La nivelul județului Buzău, peste 80 de candidați au absentat de la prima probă a bacalaureatului, iar trei dintre cei prezenți au fost eliminați din sălile de examen. Astăzi, absolvenții de liceu au avut de susținut testarea la Limba și literatura română. Urmează încă două zile de examen.

Astăzi a avut loc prima scrisă a examenului de bacalaureat, la Limba și literatura română. Ca în fiecare an, cele mai multe emoții au fost date de ultimul subiect.

Cu toate că nu se așteptau ca subiectul 3 să vizeze comedia, ci mai degrabă poezia, mulți absolvenți de liceu au fost încântați de subiectele primite.

Prima probă a adus cele mai multe emoții proaspeților absolvenți, care se pregătesc acum pentru următoarele probe, cea obligatorie a profilului și cea la alegere.

Potrivit oficialilor din Inspectoratul Școlar, la nivelul județului s-au înregistrat trei candidați eliminați. Ei au încercat să copieze, unul cu ajutorul unor căști audio, ceilalți doi cu telefoanele mobile. De la proba de astăzi au absentat peste 80 de candidați.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și