Festivalul Top T Buzău revine în 2026 cu o nouă ediție, desfășurată sub titulatura „New Perspectives”, prin care organizatorii își propun să acorde un loc important rockului progresiv, un gen muzical mai puțin reprezentat în România. Pe scena festivalului vor urca MAYA (Ungaria), LE ORME (Italia), RPWL (Germania), THE WINDMILL (Norvegia) și GALAHAD (Marea Britanie).
Festivalul nu va fi lipsit de tenta locală. Pe afiș au fost incluși și tinerii de la Harmonix, trupă de rock alternativ înființată în 2024
Evenimentul va avea loc în zilele de 20 și 21 noiembrie, la Sala Luna Events – Casa Tineretului din Buzău, și va reuni șase trupe din șase țări, printre care și formația buzoiană Harmonix.
Programul este împărțit pe două seri. Pe 20 noiembrie vor concerta MAYA, LE ORME și RPWL, iar pe 21 noiembrie vor urca pe scenă HARMONIX, THE WINDMILL și GALAHAD.
Organizatorii au anunțat și o ofertă early bird, disponibilă până la 10 octombrie sau în limita primelor 100 de abonamente. În acest inteval, biletul pe seară este 150 de lei, în timp ce un abonament este 200. De la 1 noiembrie, însă, un abonament va costa 250 de lei.
Prin această ediție, Top T continuă demersul început în anii precedenți, când festivalul a adus la Buzău nume precum Moon Safari, Vintage Caravan, O.R.K. și Martin Turner, fost membru al trupei Wishbone Ash. Mai multe informații pot fi găsite pe pagina de Facebook a festivalului Top T Buzău.


